Asasinatul de ieri a fost pregatit bine, din timp. Astfel de lucruri presupun că au nevoie de analizarea traseelor victimei, orele cînd vine și pleacă de la lucru, în ce loc se parchează etc etc. Așa scenarii sunt pregătite de oameni cu experiență, fie din trupele speciale, SIS sau killeri experimentați (cei mai experimentați se zice că sunt cei din Transnistria).
Păcat că nu avem camere video prin oraș să vedem cine a lăsat mașina, și cine a detonat-o. Pentru ca trebuia sa fie cineva prin apropiere să o detoneze în momentul “necesar”.
Nu cred că există sisteme care ar putea sincroniza momentul exploziei mai bine decît ochiul uman, care trebuie să se convingă că victima e în raza “letală” de acțiune a exploziei.
Presa de peste Prut a tot trîmbițat de existența a 3 decedați, punînd iar într-o situație ridicolă jurnalismul ca fenomen.
Iarna trecută (dacă nu greșesc) în parcul din sect Rîșcani, unde se joacă foarte mulți copii apropo – a fost împușcat în cap un om de afaceri, nici pînă azi nu s-a găsit nimic.
La Mileștii Mici – cu fierul de călcat sunt estorcați bani de la directorul fabricii vinicole. Mai devreme cu 1 an, cu cagule în cap sunt torturate cîteva familii, tot – pînă azi nici un efect.
Din discuțiile private cu cineva din MAI am aflat că nr de crime a crescut cu cca 300-400% în ultimii 2 ani.
Nu vreau să dau vina pe AIE, dar clar în RM s-a format un vacuum de putere. După plecarea lui “Papacika” cum era numit de subalterni, lucrurile s-au schimbat. În condițiile actuale a RM atîta timp cît nu există un lider puternic sau un tiran, crima organizată prosperă. Apropo, înainte nu era mai ghini. Astfel de crime erau mai puțin mediatizate.
Ideea e că acest fenomen e mai puțin familiar la noi, totuși nu suntem în Irak sau Afganistan unde zilnic zeci de oameni mor din cauza atentatelor. Și nici în Israel, ca sa fim bombardați cu rachete din fîșia Gaza.
Astfel de lucruri nu ne sunt comune, iar dacă situația rămîne la fel… Nu e bine deloc.
Ne place să convocăm consiliul de securitate pentru un “șlangbaun” de pe strada Ciocîrliei, decît să rezolvăm niște cazuri ieșite din comun. Totuși prioritățile sunt total deplasate la noi.